Actori de mici Germană

Copiii au nevoie de teatru pentru a se dezvolta armonios, pentru a-și gestiona emoțiile, creativitatea și apartenența la grup. Din 2016, trainerii noștri pregătesc ateliere pentru cei mici, susținând cursuri de dezvoltare personală pentru copii între 6-14 ani.

Prin joacă și explorare, trainerii preiau principiile importante ale improvizației și le insuflă copiilor valori, fără ca ei să simtă că învață. Iată câteva metode:

  • Încurajarea copilului să se simtă liber să greșească cu scopul de a învăța din “greșeală”
  • Încurajarea și amplificarea spiritului ludic prin exerciții simple de improvizație și actorie
  • Încurajarea manifestărilor primului impuls și a intuiției
  • Dezvoltarea imaginației
  • Lucrul cu obiect imaginar și cu spațiul imaginar
  • Explicarea conceptului de “Will & Grace” și urmărirea aplicării acestuia; dezvoltarea spiritului de echipă
  • Povești individuale și de grup
  • Acceptă și dă mai departe; explicarea importanței principiului acceptării în construirea scenelor improvizate
  • Familiarizarea copilului cu noțiunea de statut prin exemple adecvate nivelului de percepție specific vârstei
  • Și… o modalitate distractivă de a perfecționa o limbă străină, atelierele având loc exclusiv în limba germană!

Pe parcursul anului, vor avea loc spectacole de teatru și de improvizație, care vor avea loc pe scena unui teatru profesionist, în care copiii vor avea ocazia să joace alături de profesorii lor, alți actori profesioniști cât și membrii trupei Actori de mici.

Copii reușesc prin intermediul unor astfel de cursuri să lege noi prietenii, evoluând într-un mediu în care se distrează, este încurajat și ascultat.

Înscrierile pe lista de așteptare se pot face prin completarea formularului din josul paginii, iar pentru mai multe informații ne puteți contacta la: Telefon: 0721 719 587 E-mail: teatru@lamustata.ro

Traineri
Alexandru Toderașcu
-Trainer-
Andreea Moustache
-Trainer-
Ilinca Popescu
-Trainer-
Axel Moustache
-Trainer-
Testimoniale
A ajutat-o enorm să se pregătească pentru admiterea la Colegiul Goethe
Participarea fiicei mele la cursurile susținute de Axel - Trupa Actori de Mici a fost o experiență extraordinară! Pe lângă faptul că a ajutat-o enorm să se pregătească pentru admiterea la Colegiul Goethe , a avut ocazia să își dezvolte încrederea în sine și creativitatea. Recomand din suflet acest program!
O experiență extraordinară
Cursul „Actori de Mici” a fost o experiență extraordinară pentru copilul meu. Îmbină în mod perfect jocul și învățarea, ajutându-l să își dezvolte încrederea în sine și să își exprime emoțiile prin teatru. Faptul că este oferit și în limba germană a fost un plus, contribuind la îmbogățirea vocabularului și la dezvoltarea abilităților lingvistice într-un mod creativ.
Recomandăm echipa Teatru la Mustață
Recomandăm echipa Teatru la Mustață. Axel este un actor bun, extrem de talentat și creativ, și mai este și un pedagog excelent. Explică cu mult calm, deși se repetă același lucru, poate de 5 ori, sprijinind copii să fie ei înșiși, să fie autentici, nu trași la indigo după vreun tipar. Am participat la mai multe repetiții pentru piesele de teatru în care joacă copilul meu și mereu constat cu încântare, că la orele lui nu există critică, nu există sarcasm, ci doar cuvinte pozitive de încurajare, deși uneori altcineva și-ar pierde răbdarea să spună de 5 ori același lucru, dar nu și Axel, el zâmbește și repetă și a 6 a oară.
Ați reușit să cultivați în el dragostea pentru teatru
Doresc să vă mulțumesc pentru pasiunea, dedicarea și inspirația pe care le-o oferiți lui Teo în drumul său artistic. Prin răbdarea și profesionalismul vostru, ați reușit să cultivați în el dragostea pentru teatru și să-i oferiți încrederea de a-și exprima talentul. Faptul că orele de actorie sunt ținute si în limba germană este o oportunitate extraordinară, care îmbină dezvoltarea artistică cu consolidarea limbii germane. Prin răbdarea și profesionalismul vostru, ați reușit să cultivați în el dragostea pentru teatru și să-i oferiți încrederea de a-și exprima talentul si oportunitatea de a primi un rol într-un film co-productie romano-german. Vă mulțumim din suflet pentru tot ceea ce faceți!
Este un succes meritat și o realizare remarcabilă!
Recomand cu încredere cursurile de teatru pentru copii in limba germană. Colectivul este deosebit. Grupul creat de acești minunați actori, profesori ne-au adus numeroase beneficii pe toate planurile. Fetița mea, în vârstă de 6 ani a avut plăcerea de a juca deja în 3 spectacole iubite de public pe scena Teatrului Național București. Este un succes meritat și o realizare remarcabilă! Va iubim și va mulțumim pentru tot!.. und Ich wünsche Ihnen für die Zukunft viel Erfolg!
Galerie
Înscrie-te
Înscrie-te